Apartamentele din proiectul rezidential Barcelona Residence pot fi achitate astfel:
* Plata Cash
* Credit Ipotecar Clasic
* Programul Prima Casă

Programul Prima Casă
Programul “Prima Casă 4” se adresează oricărei persoane fizice care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă sau care deţine cel mult o unitate locativă, dobândită prin orice alt mod decât prin program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.
În cadrul programului se pot achiziţiona locuinţe finalizate/locuinţe nefinalizate, aflate în diverse faze de construcţie, destinate achiziţionării după finalizare sau locuinţe noi, destinate achiziţionăriidupă finalizare construite în baza autorizaţiilor de construire eliberate după 22 februarie 2010. De asemenea, se pot construi locuinţe viitoare de către beneficiar individual în baza unei autorizaţii de construire eliberată după aceeaşi dată.

Cât poţi să împrumuţi?
Cei care vor să ia un împrumut prin Prima Casă pe o perioada de cel mult 30 de ani, trebuie să aibă un avans minim de 5 % din preţul de achiziţie al locuinţei.
Suma maximă diferă însă, în funcţie de vechimea imobilului şi de numărul de beneficiari. Astfel, garanţia maximă este de 60.000 de euro pentru locuinţele vechi, 70.000 de euro pentru locuinţele noi sau în construcţie şi de 75.000 de euro pentru locuinţele în asociere. Cât despre dobândă, formula de calcul stabilită prin program este neschimbată, iar marja maximă este 4% peste Euribor la trei luni.

Avantajele programului Prima Casă:
* Avansul este de 5%, spre deosebire de 25%;
* Rata lunară scade;
* Dobânzile sunt la jumătate din cele practicate acum pe piaţa bancară: de la 11%, cât e dobânda medie la credite, la 5.28%, cât e dobânda maximă impusă de guvern pentru băncile care vor să facă parte dinprogram. Aceasta înseamnă că, la sfârşitul perioadei de creditare vom plăti dobânzi totale de 2 ori mai mici;
* Nu mai există comisioane lunare, anuale, iniţiale de acordare, de risc etc. Toate comisioanele vor fi incluse în rata maximă a dobânzii, în afară de comisionul anual de garantare de 0.37%;
* Băncile vor putea creşte gradul de îndatorare care în prezent este de 50%;
* Eliminarea comisionului de rambursare anticipată, care până acum era între 1 şi 4%.

66

106